Barcelona și Real Madrid se vor duela într-un meci care va conta pentru etapa cu numărul 32 din La Liga.
În momentul în care formația blaugrana a ajuns în capitala Spaniei, fanii catalani au început să scandeze pentru Xavi.
Delegația Barcelonei a ajuns în capitala Spaniei cu câteva ore înainte de meci. În contextul în care derby-ul poate relansa sau decide în mare parte lupta la titlu în La Liga, miza acestui „El Clasico” este foarte mare.
Catalanii au fost eliminați din Champions League, scor 4-6 la general, de PSG, iar în Cupă de Athletic Bilbao, scor 2-4. Prin urmare, formația blaugrana mai speră doar la campionat.
Totuși, mai sunt șapte etape, iar Barcelona se află pe locul doi și e cu 8 puncte în spatele liderului Real Madrid. Xavi, antrenorul campioanei, anunța că îi va părăsi pe catalani la finalul sezonului indiferent de numărul de trofee cu care va termina la vară.
Fanii Barcelonei sunt optimiști și speră ca Xavi să rămână la formația blaugrana și după această stagiune.
„Xavi, rămâi”, au scandat fanii Barcelonei în momentul în care autocarul echipei a ajuns în Madrid, conform Mundo Deportivo.
La începutul lunii ianuarie, Xavi, antrenorul Barcelonei, anunța că o va părăsi pe formația blaugrana la finalul acestei stagiuni.
„Vreau să vă anunț că nu voi mai continua ca antrenor al Barcelonei și după data de 30 iunie. Clubul are nevoie de o schimbare. Am luat decizia în urmă cu câteva zile. Cred că e momentul oportun.
Ca suporter al clubului, asta simt. Am gândit ca un suporter! Cred că e o decizie de bun-simț. Am pus clubul deasupra mea. Sper ca asta să detensioneze situația. Eu mă simt responsabil pentru tot. Am făcut o treabă bună până acum, dar se termină la 30 iunie.
Îi mulțumesc domnului președinte pentru încrederea acordată. Este cel mai bun, trebuie să îi acordăm încredere. Ne-am întâlnit, am avut o discuție firească. E timpul pentru o schimbare!
M-am gândit la toți cei din club. Nimeni nu merită să fie în situația asta. M-am gândit la soția mea, la fratele meu, la staff. Nu vreau să fiu o problemă pentru Barcelona. E ultimul lucru pe care mi l-aș dori! Soluția este să mă opresc.
Încă nu le-am spus jucătorilor. Mâine voi discuta cu ei. Astăzi i-am văzut triști. Nu merită să treacă prin așa ceva. E multă calitate umană în vestiar. Încă trebuie să luptăm în La Liga. Sper să câștigăm și Liga Campionilor. Dar nici asta nu mă va face să mă răzgândesc”, spunea Xavi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER